People of Enescu – Episodul 2

Ce înseamnă Festivalul Enescu în backstage? Cum se simt artiștii înainte de intrarea pe scenă?

În acest an vă propunem proiectul special People of Enescu, unde vă invităm să descoperiți partea umană a festivalului și să vă furișați alături de noi în inima unuia dintre cele mai mari și îndrăgite evenimente internaționale de muzică clasică.

Episodul 2 este dedicat Maestrului Zubin Mehta, omul care este sinonim cu excelența în muzica clasică și unul dintre cei mai apropiați prieteni ai Festivalului.
Invitat în 1964 la cea de-a treia ediție a festivalului, dirijorul indian, azi în vârstă de 87 de ani, este de atunci o prezență frecventă și foarte apreciată de public și muzicieni în agenda evenimentului.

Vă invităm să-l descoperiți văzut de muzicienii săi cât și de invitații din sală, cum ar fi domnul Victor Rebengiuc sau doamna Mariana Mihuț.