Este Festivalul George Enescu principalul motor al diplomației publice românești?
(Acest fragment face parte dintr-o cercetare mai ampla care cuprinde o analiza cantitativa a informațiilor cumulate pe parcursul a 5 ediții de festival.)
(…) Într-o lume din ce în ce mai fragmentata, diplomația nu numai că a devenit un instrument vital pentru menținerea democrației și a statului de drept, dar trebuie să se metamorfozeze, să adopte viziuni mai largi și să adopte cultura ca instrument de prim ajutor. Este Festivalul George Enescu principalul motor al diplomației publice românești? Nu putem vorbi despre diplomație publica fără a prezenta câteva elemente conceptuale de „soft power” și de diplomație culturala.
Din lista cercetătorilor care vorbesc aplicat despre soft power si diplomația culturala merită menționați: Joseph Nye, Milton C. Cummings, Nicholas J. Cull, Michael L. Krenn, Caterina Carta.
„Soft power” a fost definit de către Joseph Nye ca fiind puterea unei națiuni, a unui stat care derivă din influența economică și culturală, mai degrabă decât din coerciție sau forță militară. Cei trei piloni ai soft power-ului lui Nye sunt: valorile politice, cultura și politica externă. In viziunea lui, pilonii soft power-ului conjugați cu dimensiunile diplomației publice: comunicarea eficientă, comunicarea strategica si dezvoltarea unor relații de durată cu persoane cheie pe parcursul mai multor ani, devin o strategie in sine pentru promovarea unui stat la nivel internațional. Una dintre principalele responsabilități ale diplomației culturale este corelarea intereselor statului cu agenții diplomației culturale, cum ar fi artiștii, diplomații, oamenii de stat, membrii orchestrelor și ONG-urile. După cum subliniază Jessica Gienow- Hecht, scopul diplomației culturale este de a contribui la inițierea sau continuarea unui dialog, de a face schimb de informații culturale, de a semnala cooperarea și de a ajunge la oameni. Adevărata importanță a orchestrelor simfonice constă în faptul că acestea stimulează încrederea în sine a națiunii pentru a exercita un rol de lider în străinătate, comparându-le cu un act de performanță națională.
Fără îndoială, în Romania Festivalul George Enescu aflat la cea de-a 26-a ediție, câștigă teren ca fiind unul dintre cele mai eficiente instrumente de diplomație publică, deoarece schimburile culturale și intelectuale, potențate de comunicarea realizata prin rețelele de social media, devin o resursă prețioasă pentru politica externa. In practic vorbim de peste 3500 de artiști străini si romani, dintre care 13 orchestre străine si 3 orchestre Românești care întregesc categoria de Mari Orchestre ale Lumii într-un total de 29 de concerte.
În zilele noastre, diplomația muzicală, întruchipată de spectacolul orchestral, s-a distanțat de cea din trecut, al cărei unic scop era propaganda culturală, sub forma exportului de idei și politici ale unui anumit stat, oriunde în lume, de obicei în țările unde legăturile diplomatice nu erau atât de strânse. În sine, diplomația culturală s-a transformat fundamental. Fiecare orchestra a devenit expresia multiculturalismului. Muzicieni de naționalități diferite uniți sub bagheta unui singur scop: acela de a promova muzica si cultura in rândul unui public la fel de variat. Diplomația culturala a Festivalului George Enescu exprimata prin diplomația muzicala devine astfel un stâlp de baza al principiilor europene „Uniți in diversitate”.
În 1945, odată cu înființarea Organizației Națiunilor Unite, s-a născut și ideea de a separa scopul culturii de intențiile statului. Până atunci, statele-națiune și cetățenii individuali au folosit muzica și spectacolele orchestrale dincolo de granițele internaționale în scopuri politice. Chiar și cu Războiul Rece în plină desfășurare, din ce în ce mai mulți oameni, inclusiv muzicieni și publicul din întreaga lume, au îmbrățișat ideea că muzica reprezintă diversitatea, pacea și îmbogățirea prin schimburi culturale. Aceste spectacole nu erau doar reprezentări ale pieselor unor compozitori celebri, ci îi ajutau pe oameni să-și imagineze națiunea ca pe o structură reală și inteligibilă. Diplomația muzicală a început prin a servi drept limbă internațională. Aceasta a demonstrat că poate transcende diferitele opinii politice, barierele lingvistice și animozitățile de orice fel, jucând un rol-cheie în diplomația publică. Diplomația culturală este o stradă cu două sensuri, care poate fi eficienta doar prin testul timpului. Ea nu explică sau compensează politicile nepopulare, dar favorizează înțelegerea între oameni și culturi diferite mai mult decât orice altă latură a diplomației publice. La 65 de ani de la prima ediție, Festivalul George Enescu își duce mai departe misiunea, trecând testul timpului si mai ales devenind un reper pentru strategiile culturale din tara si nu numai.
Diplomația culturala, prin exemplul Festivalului George Enescu, îndeplinește toate cele trei dimensiuni ale diplomației publice: comunicare eficientă și strategică și dezvoltarea unor relații de durată cu persoane cheie. Valorile culturale conjugate cu resurse materiale pot produce o politică externă eficientă. În acest sens, prin creșterea finanțării Festivalului George Enescu, a crescut numărul de participanți străini, precum și notorietatea brandului. Odată cu mărirea numărului de concerte, muzica a fost difuzată în locuri noi, dând putere unor contacte personale semnificative între diferite țări și orchestre. Un chestionar național a arătat că Festivalul George Enescu a creat o conexiune emoțională în rândul cetățenilor, iar cei care au participat au dobândit un sentiment de apartenență. Acest lucru ar putea fi tradus într-o mare realizare la nivel național și internațional, transformând Festivalul Muzical George Enescu în principalul motor al diplomației publice românești. Diplomația culturală nu poate fi măsurată în mod eficient; ea face o diferență calitativă în relațiile dintre națiuni și oameni, însă cu toate acestea eficienta diplomației culturale exercitate de către Festivalul International George Enescu poate fi analizata pana la un punct si cantitativ, prin numărul turiștilor sosiți la București, numărul artiștilor si ansamblurilor străine participante si eco-ul in presa internațională.
Cercetare realizată de Alexandra Gălan