Carpool Sonata: O poveste despre un Citroën 2CV Charleston, Stefano și Festivalul Enescu

Foto: Catalina Filip

Stefano Lastella pare desprins din altă lume și, într-un mod inedit, chiar este. Când îl vezi plimbându-se prin Ateneul Român, vei avea impresia că a rămas acolo de prin anii ‘20. Totul ca după ce se termină concertul, să se urce în mașina sa și să conducă spre Sala Palatului pentru următorul concert. Stefano este om de comunicare și jurnalist și este un personaj în întreaga sa definiție. Ochii sclipind, mustața răsucită, ochelarii rotunzi, cămășile în dungi, batistele colorate și pantalonii de in îi completează profilul italianului ajuns în România la începutul lui 2022. 

Stefano Lastella deține mașina pe care ați tot văzut-o în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, un Citroën 2CV Charleston pe care l-a branduit cu sigla festivalului. Mașina e personală, a achiziționat-o în 2017 și este într-o strânsă legătură cu ea. Ne povestește cu un zâmbet timid că se oglindește în ea, relevând faptul că așa cum nici mașina nu se potrivește, neapărat, în societatea zilelor de astăzi, nici el nu se simte ca fiind parte din cotidianul care ne înconjoară. Stefano și mașina sa reprezintă un manifest împotriva unui normal aparent, o invitație spre trecut și o întoarcere la rădăcini, iar povestea lui Stefano și a acestei mașini constituie o invitație spre magie.

Atunci când te urci în mașina lui Stefano, ești automat conectat cu natura și cu împrejurimile. Mașina nu are multe add-ons, te duce din punctul A în punctul B cu puțin consum. Chiar dacă este realizat în 1986, autoturismul lui Stefano are un motor mai mic, de 602 metri cubi care funcționează cu răcire pe bază de aer și nu poluează mai mult decât o mașină EURO 6. Versiunea Charleston a Citroën 2CV este gândită de un designer francez și este, în fond, o mașină franțuzească, dar Stefano susține că mașina sa are un suflet italienesc. Nu atinge viteze spectaculoase, ci maxim 120 km/h. Cea mai lungă distanță pe care Stefano a călătorit alături de al său Citroën 2CV a fost din Franța până în România, iar mașina nu se strică ușor, fiind gândită să fie reparată de oricine. Testul de viabilitate a suspensiilor a fost realizat plasând un coș cu ouă de găină pe bancheta din spate a mașinii, iar ca să treacă testul, niciun ou nu trebuia să fie spart după o călătorie pe un teren arat. 

Pentru modelul 2CV, compania Citroën a făcut primul studiu de piață în zona auto din istorie, întrebând francezii de rând ce își doresc de la o mașină. Ei și-au imaginat mașina ideală ca fiind cea care poate acomoda două persoane, un baril de vin, două oi și în care poți intra fără să trebuiască să îți dai pălăria jos din cap. A consultat francezii care au dat detalii despre ce își doresc de la această mașină. Tot ei au menționat că își doresc ca această mașină să poată fi condusă și de o femeie. La momentul lansării modelului 2CV, exista o listă de așteptare, iar primii oameni care primeau mașina erau veterinarii, medicii, preoții, poștașii și lucrătorii statali. 2CV este prima mașină care a trecut tunelul din Mont Blanc și prima care a reușit să traverseze Sahara.

Stefano încă nu a traversat cel mai mare deșert din lume alături de mașina sa, dar călătorește în toată Europa alături de ea. Ne povestește că și-o dorește de când avea trei ani și ne spune emoționat că exact această mașină pe care o conduce acum este și prima mașină în care el a urcat vreodată. Când avea șase ani, Stefano a călătorit alături de doctorul bunicii sale cu mașina pentru prima dată în viața sa. Înainte de acest doctor, mașina a mai avut doi alți proprietari: un muzician de jazz din Milano și o contesă din Roma. 

Doctorul alături de care Stefano a călătorit pentru prima oară i-a vândut mașina în 2017. Actualul proprietar ne povestește că acest doctor era o mare figură: avea un cățel pe nume Marcel alături de care călătorea întotdeauna, iar atunci când soția intra în mașină, mereu stătea pe bancheta din spate, deoarece cățelul Marcel avea întâietate pe scaunul din dreapta.

Ne-am dorit mult să putem să vă povestim despre ce a însemnat mașina lui Stefano, deoarece în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Internațional George Enescu, pe social media, ați putut vedea mașina în seria noastră de video-uri pe care am numit-o, Carpool Sonata. Nume ca George Todică, Cristian Măcelaru, Alexandre Kantorow sau Theodor Andreescu au urcat pe scaunul din dreapta al mașinii lui Stefano și ne-au încântat de la bordul unei mașini care, mai presus de toate, este un prilej de generozitate prin muzică.

Stefano spune că atunci când cineva se așază pentru prima oară în mașina sa zâmbește. Lumea deja a început să asocieze imaginea Festivalului Internațional George Enescu cu mașina lui Stefano. Până duminică, 24 septembrie, o veți mai putea vedea lângă Sala Palatului. Fiind o mașină care aduce aminte de anii ‘20 și perioada interbelică, mașina asigură o legătură între festival și viața lui Enescu, plasată într-un amplu cadru de arhitectură Art Deco și Bauhaus în centrul Bucureștiului. Generozitate prin Muzică înseamnă, de fapt, și Carpool Sonata. Este un motiv de bucurie oferită mai departe cu multă generozitate către public, fără de care nici muzica nu ar mai fi existat în forma pe care noi o cunoaștem.

Articol scris de Șerban Suciu, Social Media Executive în Echipa de Comunicare a Festivalului Enescu