Privind înapoi în timp prin ochii tinereții, orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu ne-a fost călăuză alături de dirijorul Roderick Cox și violonista Ioana Cristina Goicea, într-un repertoriu ce a pornit de la mijlocul secolului 20 și s-a încheiat cu decada a șaptea a secolului 19 (la Radio, pe 16 septembrie). Cu prima lucrare din concert, Lontano (1967), György Ligeti pare că explică de ce este maestrul incontestabil al texturilor vibrate: spații sonore formate din micromelodii ce se imită, se suprapun și se colorează prin folosirea ingenioasă a instrumentelor orchestrei, ale căror timbruri împrospătează permanent materialul sonor, prin mici surprize senzoriale, pentru a crea sentimentul de îndepărtare, de ieșire din timp. Redarea dirijorului american a fost îndreptată spre corectitudinea execuției, partitura fiind una complexă, cu multe straturi importante de gestionat concomitent, astfel încât am resimțit-o ușor precipitată și încărcată, în ciuda tempo-ului lent dorit de compozitor.
Coborând spre anul 1947, a urmat Concertul pentru vioară și orchestră op. 35 de Erich Wolfgang Korngold, în interpretarea Ioanei Cristina Goicea. Concertul este scris în ultima decadă a vieții compozitorului, odată cu retragerea din industria hollywoodiană. Temele celebre ale unor filme apreciate și premiate sunt reluate ca atare, dar și dezvoltate și adaptate instrumentului solist, pus în valoare cu o nostalgie vizibilă față de anii de glorie ai romantismului. Ioana Goicea ne-a ajutat să înțelegem acest lucru, o solistă completă, care, de la bravura impresionantă la cele mai lirice pasaje, este permanent în controlul emoțional al lucrării. Am putut auzi o frazare impecabilă și o virtuozitate firească, acea calitate rară ce te face să nu observi dificultatea tehnică a lucrării, ci doar să simți pura plăcere prin care solista comunică publicului conținutul emoțional al muzicii. Public care a răsplătit-o cu numeroase aplauze, astfel încât am avut privilegiul de a o asculta într-un bis de excepție, Lăutarul de George Enescu. Interpretarea Ioanei a relevat tehnicile iubite de Enescu, heterofonia și polifonia, canalizând totodată un spectru larg de emoții specifice spiritului românesc pe care compozitorul l-a sublimat muzical. Un Lăutar plin de curaj, impetuozitate și strălucire, însoțite în egală măsură de duioșie și rafinament.
Programele prezentate de orchestrele filarmonicilor românești în această ediție de festival nu au mai fost, ca în anii trecuți, ‚dăruite’ preponderent muzicii contemporane, astfel încât în partea a doua a concertului orchestrei din Sibiu am auzit Simfonia a patra de Ceaikovski, o lucrare mult iubită de melomani. Interpretarea ei? O veritabilă partitură solistică pentru dirijorul Roderick Cox, cu asumarea dublului sens al acestei sintagme. Ansamblul sibian a fost vizibil asimilat voinței puternice a dirijorului care a reușit să observe și apoi să sublinieze calitățile fiecărui compartiment orchestral. De la începutul triumfal-dureros al alămurilor, la tema principală a coardelor și fioriturile lemnelor în partea 1, dulcele oboi din debutul părții a doua, coezivele pizzicati din partea a treia și iureșul tutti din partea a patra, toate au concurat pentru a constitui imaginea dirijorului care știe ce are de cerut, cu gesturi fluide, naturale, fiecăruia, care sunt temele și ideile importante ale lucrării. Poate doar tinerețea vizibilă l-a împiedicat să treacă și dincolo de știința sa evidentă, căci nu am sesizat nici un fir roșu emoțional care să lege cele patru părți ale simfoniei, ci doar secțiunile din care acestea erau compuse. A lipsit o viziune a întregului și ar fi fost, poate, preferabil abandonul căutării academice (dincolo de mici imperfecțiuni tehnice și merituoase rezolvări practice ale dificilei partituri) în favoarea sentimentului genuin de încântare în fața acestei muzici.
Rămânem cu bucuria de a fi ascultat Filarmonica de Stat din Sibiu în compania uneia dintre cele mai valoroase violoniste ale momentului pe plan internațional, cu un program complex și accesibil, tălmăcit de un dirijor minuțios a cărui seriozitate ne-a convins pe toți.
Sabina Ulubeanu este compozitoare și fotografă