Recitalul din ultima zi a Festivalului „George Enescu” din acest an, în cadrul seriei Enescu și contemporanii săi, i-a adus pe scena sălii Auditorium a Palatului din București pe violonistul David Grimal și pianista Raluca Știrbăț, doi artiști consacrați pe plan internațional, versatili în privința contextului stilistic și a genurilor abordate, fiind prezenți pe diferite scene din lume atât ca soliști, cât și în formulă camerală. Ambii interpreți au dobândit o vastă experiență prin abordarea unui repertoriu stilistic variat, în care muzica franceză și creația lui Enescu ocupă un loc semnificativ.
Programul recitalului a atras atenția prin coeziunea dintre lucrări, prin înrudirea determinată deopotrivă de intervalul istoric al activității compozitorilor și de ambianța sonoră generală, stilul rafinat, liric, evidențiind apartenența sau filiația cu muzica franceză, la care se adaugă intenția omagială exprimată deschis în paginile de titlu ale partiturilor, prin dedicațiile cu valoare afectivă și artistică. Există un anumit spirit al timpului care circulă în cele patru lucrări incluse în program, o forță magnetică generată de legăturile de prietenie, stimă și apreciere reciprocă dintre George Enescu (1881-1955), César Franck (1822-1890) și Eugène Ysaÿe (1858-1931), trei compozitori și interpreți remarcabili din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX. Și iată că, după mai bine de un secol, această forță se revarsă prin matca timpului sub forma muzicii atât de frumoase, expresive și diverse, în viziunea interpretativă a Ralucăi Știrbăț și a lui David Grimal, evidențiind o gândire muzicală complexă, formată în urma unei îndelungate experiențe de studiu, pe deplin asumată în ceea ce privește filtrarea stilistică, subtilitatea dozajului dintre instrumente, planuri sonore, efecte de emisie și inteligența construcției de ansamblu, la nivelul traseelor sonore capricioase și extrem de solicitante.
Prima lucrare, Nocturne în re bemol major, a fost compusă de George Enescu în 1907 – la vârsta de 26 de ani –, având menționată dedicația adresată ca „Hommage à la Princesse Marie Cantacuzène”, cea care îi va deveni mult mai târziu soție. Marele compozitor român a dedicat prințesei această inspirată și intensă compoziție pentru a-și exprima artistic afecțiunea, frământările și trăirile contradictorii generate de o iubire cu multe obstacole. Mai multe detalii despre această creație inedită putem descoperi în volumul de o importanță muzicologică esențială, publicat de pianista însăși în 2022 și intitulat George Enescu – Creația pentru pian. Autoarea semnalează existența unei cronici din ianuarie 1914, în care semnatarul, Paul Ladmirault, menționează interpretarea în primă audiție absolută a Nocturnei în re bemol major chiar în timpul vieții lui Enescu. Mai mult, Raluca Știrbăț atrage atenția asupra indicațiilor minuțioase de interpretare – precum semipedala – și a unui paragraf din debutul partiturii conținând indicații neașteptat de poetice despre interpretarea lucrării. Deși o lucrare de tinerețe, fără număr de ópus atribuit de compozitor, nocturna evidențiază o latență stilistică la nivelul substanței sonore atât de pregnante pentru identitatea lui creatoare, iar pianista și cercetătoarea Raluca Știrbăț a subliniat importanța acestei etape evolutive spre stilul de maturitate prin propria activitate de promovare a creației enesciene, de interpretare sensibilă a integralei partiturilor dedicate pianului în cele trei compact discuri și cu orice ocazie de a le susține în fața publicului.
Eforturile sale de investigare și promovare a fenomenului enescian din cât mai multe perspective sunt deja cunoscute publicului românesc, având ca rezultat îngrijirea și publicarea primului volum dintr-o nouă ediție a partiturilor pianistice enesciene – Opere complete pentru pian solo, vol. I –, traducerea în limba germană a exegezei întocmite de Pascal Bentoiu, volum publicat în 1984 – George Enescu: Meisterwerke, trad. Larisa Schippel, Julia Richter, ed. Raluca Știrbăț, Frank & Timme, Berlin, 2015 –, la care se adaugă reușita extraordinară de a restaura casa de la Mihăileni a mamei lui George Enescu. Pentru contribuția extraordinară la promovarea valorilor culturale românești și a creației enesciene pe plan mondial, Raluca Ştirbăţ a fost distinsă în acest an cu ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, Categoria B-„Muzică”, prin decretul de decorare prezidenţială semnat pe data de 23 august 2023, cu ocazia Festivalului „George Enescu”, ediția a 26-a.
Următoarea lucrare audiată a fost Sonata în La major pentru pian și vioară scrisă de César Franck în 1886 (la vârsta de 63 de ani), având dedicația „à Eugène Ysaÿe”, datorită compunerii în calitate de cadou de nuntă pentru celebrul violonist belgian, care avea 28 de ani. Având o frumoasă poveste în spate, legată de circumstanțele primei interpretări în public, lucrarea a fost îndrăgită și interpretată de Ysaÿe însuși pe tot parcursul carierei sale, alături de numeroși pianiști, menținându-se până în zilele noastre în „topul” repertoriilor camerale ale violoniștilor și pianiștilor consacrați din întreaga lume. Caracteristicile de bază ale sonatei lui C. Franck sunt structura atipică a genului, libertatea formelor, tempo-urile dispuse neconvențional în ordonarea mișcărilor, inserția unor secțiuni neobișnuite – precum partea a treia, Ben moderato: Recitativo-Fantasia –, dar mai ales principiul ciclic care îi asigură o coerență extraordinară pe parcursul celor patru mișcări contrastante și provocatoare tehnic. Dialogul dintre vioară și pian este un fascinant periplu sonor, pe care cei doi soliști l-au susținut cu maximă concentrare, precizie și, totodată, cu o frenezie aventuroasă, conducând melodia unduitoare prin peisajul armonic în continuă schimbare sau evidențiind multiplele planuri sonore în desfășurarea cursivă, uneori meditativă, alteori foarte viguroasă a muzicii, atingând culminații eroice, de plenitudine sonoră pentru întreaga dramaturgie a sonatei.
La rândul său, Eugène Ysaÿe a reiterat gestul onorant al lui C. Franck față de un muzician mult mai tânăr ca el prin dedicarea unui număr de Șase sonate pentru vioară solo – reunite ca op. 27 – altor interpreți virtuozi contemporani. Între acestea este inclusă și Sonata-Baladă, a treia lucrare a ciclului, dedicată „à Georges Enesco” în amintirea momentelor frumoase pe care cei doi muzicieni le-au petrecut împreună la reședința reginei Carmen Sylva. Cu structura sa atipică într-o singură mișcare, delimitată în două secțiuni bazate pe un material sonor comun, urmate de o coda fulgurant de energică, Sonata a treia de E. Ysaÿe are un traseu sinuos, provocator, constant schimbător atât din punct de vedere al limbajului armonic, cât și la nivel tehnic și de ambianță sonoră. Fiind renumit pe plan interpretativ pentru tehnica sa sclipitoare și lirismul cu efuziuni pasionale, Ysaÿe violonistul se retrage în umbră în favoarea compoziției, manifestând în plan creator aceeași imaginație și flexibilitate a modului său de a cânta la vioară. Inventiv, capricios și relaxat în raport cu rigorile tradiției, Ysaÿe exercită o putere de fascinație aparte prin forma liberă, dar coerentă și unitară datorită legăturii motivice dintre secțiunile sonatei, optând pentru un limbaj armonic revigorant, intens cromatizat și totuși tonal (centrul de bază rămânând re minor), neatins de avangarda specifică acelei perioade istorice (balada fiind compusă în 1924).
Experiența lui David Grimal în domeniul muzicii din spațiul francofon (și nu numai) este evidentă prin rafinamentul interpretării, susținerea cursivă a discursului și propria viziune poetică asupra acestei creații inedite cu caracter baladesc. Este evidentă abilitatea violonistului de a se reinventa în funcție de stil, gen și formula interpretativă, având o suplețe firească în adoptarea posturii solistice și o fantezie debordantă în conducerea firului muzical-narativ, pe care îl construiește și șlefuiește după propria-i simțire și inteligență artistică.
Recitalul s-a încheiat cu Sonata nr. 3 pentru pian și vioară în la minor op. 25, “dans le caractère populaire roumain” de George Enescu, una dintre cele mai cunoscute lucrări semnate de compozitorul român pe plan internațional. Alături de „caracterul popular românesc”, care îi conferă o vădită pregnanță națională în context european și universal, limbajul muzical de o fascinantă bogăție și diversitate modală, ritmica elastică, îmbinând formule și categorii specifice muzicii folclorice, scriitura complexă, evidențiind resursele extraordinare ale heterofoniei, timbralitatea cu efecte particulare – sugerând instrumente precum cobza, țambalul –, toate aceste trăsături evidențiază apartenența sonatei la cultura muzicală românească, pe de o parte, iar pe de altă parte, la lumea tradițiilor arhaice dintr-un spațiu și timp mult mai extinse – anume din zona central-est-sud-europeană, în vremuri imemoriale –. După succesiunea lucrărilor anterioare din programul recitalului, cei doi interpreți și-au modelat starea, viziunea, energia artistică pentru a intra în spațiul vibrant al ultimei destinații muzicale din acest vast periplu sonor, abordând Sonata a treia cu o permeabilitate curgătoare și firesc condusă printre temele liber desfășurate, efectele de țiitură, de improvizație lăutărească, de „hăulit” auzit din depărtare precum un bocet, un fragment de cântec lung sau de baladă populară, printre vastele trasee melodice și armonice care alunecă cromatic prin numeroase scări și inflexiuni modale.
Raluca Știrbăț și David Grimal au reconstituit un întreg univers sonor, urmărind creşterea interioară a celulelor inițiale și transformarea perpetuă a motivelor generatoare, pentru a surprinde acel „travaliu minimantic” din concepţia muzicologului Gheorghe Firca, atât de organic manifestat în compozițiile enesciene. Deopotrivă soliști și membri în formule camerale distincte (vioară și pian, trio cu pian, cvartet de coarde), cei doi interpreți s-au „întâlnit” în această dublă ipostază pe scena Festivalului „George Enescu” prin abordarea unui repertoriu unitar și variat în egală măsură, solicitant deopotrivă în versiune solo și lucrările pentru ambele instrumente, evidențiind forța muzicii de a aduce artiștii împreună.
Am asistat la un recital excepțional, susținut de doi muzicieni ai lumii, care au încheiat în forță seria evenimentelor reunite sub cupola genericului „Enescu și contemporanii săi”. Ultima zi a festivalului ne-a reamintit că muzica românească are o poziție fermă și un statut puternic în context universal, intensificând acel sentiment al existenței unui prezent continuu în timpul etern.
MIHAELA-GEORGIANA BALAN
(Universitatea Națională de Arte „George Enescu”, Iași)